Vara care tocmai a trecut

Iubesc vara. Apusul şi răsăritul parcă desprinse din poveste, plimbările până târziu în noapte, limonada cu mentă, ploaia caldă, balonaşele colorate de săpun, hamacul, dimineţile somnoroase alintate de razele soarelui, marea şi nisipul fin, filmul în aer liber, aromele de lavandă şi desculţă în iarbă. Iubesc vara. Iubesc efervescenţa ei. Dar a trecut. Cu paşi repezi, ce-i drept, însă mi-a lăsat experienţele.

♥ Lucrurile făcute din şi cu iubire dăinuie.

♥ Sunt prieteni cu care nu te-ai văzut luni, ani dar pe care nu i-ai uitat şi au o însemnătate extraordinar de mare, neschimbată.

♥ Nu toţi cei care te complimentează te şi plac.

♥ A dărui este unul dintre cele mai frumoase verbe.

♥ Lucrurile mici şi neînsemnate sunt cele care fac diferenţa.

♥ Nu e suficient să te rogi, trebuie şi să crezi cu toată inima.

♥ Nu toţi cei pe care îi iubim ne sunt aproape şi ne putem bucura de ei.

♥ Dumnezeu este un gentleman, chiar dacă nu vrem să recunoaştem asta.

♥ Felul în care ne petrecem timpul ne reflectă priorităţile.

♥ Este adevărat, mâncarea făcută cu dragoste este mai bună.

♥ Fiecare problemă încredinţată lui Dumnezeu a avut rezolvare.

♥ A fi creştin nu are nicio legătură cu a fi religios, din nefericire pentru mulţi.

♥ Este greu să fii bun, dar atât de simplu să fii rău.

♥ Cea mai bună terapie pentru stres, nervi, oboseală, apatie este Jogging-ul.

♥ Părinţii sunt îngeri.

♥ Îţi dai seama de caracterul unui om doar privindu-l cum îi tratează pe cei inferiorii lui.

♥ O ceartă minoră sau o comunicare defectuoasă poate destrăma instant o prietenie.

♥ Nu e deplasat să ai 28 de ani şi să te joci „Ţară, ţară vrem ostaşi!” de dragul copiilor.

♥ O îmbrăţişare te poate face să plângi de bucurie.

♥ Fericirea mea vine de Sus.

♥ Vara asta nu prea am dormit, mulţumiri lui Connect-R. Vara asta am citit mai mult, mulţumiri Roabei de cultură.

♥ Am învăţat că trebuie să mă îmbogăţesc în fiecare zi faţă de Dumnezeu. E frumos.

♥ Cei mai purtaţi pantofi vara asta au fost cu toc. Deci se poate 🙂

Şi în loc de încheiere, chiar sună bine „Eu toamna nu dorm, nu am somn…”, deci, continuăm cu nedormitul.

Pe curând,

foto: Sebi Moise

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s